Cătălin Scărlătescu a fost întotdeauna un bărbat discret în ceea ce priveşte viaţa sa privată. Acesta a preferat să îşi trăiască relaţiile departe de ochii curioşilor. În prezent, celebrul chef are o relaţie frumoasă, iar sora sa a dat detalii nemaiştiute despre partenera acestuia.
În urmă cu câteva săptămâni, CANCAN.RO vă prezenta în exclusivitate povestea de dragoste pe care celebrul bucătar o trăieşte în prezent alături de o cunoscută actriţă din România!
Sora lui Cătălin Scărlătescu a confirmat faptul că celebrul chef este îndrăgostit în prezent, fără însă să spună numele partenerei acestuia.
Totodată, Carmen a mai făcut câteva dezvăluiri despre cei doi. Sora bucătarului speră ca fratele său să ajungă într-un final la altar şi de ce nu să facă şi un copil.
Mai mult decât atât, femeia a povestit că cei doi își petrec mai tot timpul împreună, semn că relaţia pe care o are în prezent este una foarte serioasă.
„Relația este una foarte frumoasă și foarte asumată. Sper să fie cu happy-end. Eu așa sper și mă rog la Dumnezeu (nr. este femeie care-l va duce pe chef la altar). Ei doi stau împreună mai tot timpul, lucru nou pentru el, nu știu pentru ea. De data asta, este ceva foarte serios și special.
Nu știam că ies, ei au fost plecați undeva, eu nu am putut să merg. Este fiert, nu mi-a spus nimic despre ceea ce au făcut până acum, de aici mi-am dat seama că e ceva serios, dar cred că o s-o ia la emisiuni și la filmări cu el, peste tot. M-aș bucura enorm (nr. ca cei doi să aibă copii), dar e alegerea fiecăruia. M-aș bucura enorm pentru că un copil este ceva minunat în viața fiecărui om”, a spus sora lui Cătălin Scărlătescu la Antena Stars, potrivit Spynews.ro.
În continuare, Carmen a dezvăluit faptul că între cei doi este o diferenţă de 18 ani, însă acest lucru nu este o problemă, pentru că iubita lui Scărlătescu este o femeie matură.
„Nu (nr. nu crede că diferența de vârstă contează), vârsta asta nu e decât o cifră într-un buletin, contează cine ești tu. Ea este o femeie foarte matură pentru vârsta ei, iar el este un copil pentru vârsta lui și atunci se întâlnesc undeva la mijloc. Cred că ea este mai matură decât este el, dacă este să analizăm”, a continuat Carmen, sora lui Cătălin Scărlătescu.
Sursă foto: Instagram